„În concluzie, fapte, fapte, fapte!”


Cristian Chisac se află în al treilea an din primul său mandat de primar al comunei Bragadiru (Teleorman).

În vârstă de 40 de ani şi tată a doi copii (o fată de 17 ani şi un băiat de 9 ani), Cristi şi-a propus un deziderat considerat de el „o normalitate”: condiţii civilizate pentru toţi cetăţenii comunei.

Când spunem „deziderat”, chestiunea în sine implică timp nelimitat alocat de tânărul primar pentru realizarea obiectivelor propuse. Mai explicit, nu contează cât timp petrece în cadrul şi pentru primărie, important e ca problemele să fie rezolvate.

Edilul Chisac este familiarizat cu administraţia publică. Din 2004 până în 2016 a fost consilierul personal al fostului primar.

Într-o perioadă de aproape trei ani, Cristian Chisac a reuşit să finalizeze lucrarea de alimentare cu apă, blocată de câţiva ani buni. A obţinut (semnat şi parafat) un proiect de canalizare (în două luni se vor demara lucrările) pentru toată localitatea, inclusiv extinderea lucrărilor de apă potabilă. A reabilitat blocul de locuinţe pentru servicii. Un alt proiect de succes, din bani europeni şi contribuţie locală /proprie, a fost cel destinat modernizării bazei sportive.

Imediat după ce se vor definitiva lucrările cu canalizarea, va fi depus un proiect de asfaltare a 9,6 kilometri de drumuri (străzi) din localitate.

Următorul obiectiv: renovarea tuturor clădirilor publice.

„Dacă ar fi să filozofez puţin, aş afirma că deviza după care mă ghidez în viaţă este „Faptele vorbesc”. Poate părea o sintagmă cu un limbaj de lemn, ca să mă exprim aşa, pentru că este des uzitată şi destul de generală. Însă sunt atât de concentrat pe proiectele de modernizare a comunei, încât, sincer, nu mai văd altceva în afară de reuşită! În concluzie, fapte, fapte, fapte!” ne-a declarat primarul Chisac.


  • 428
    Shares

Peste o jumătate de milion de euro, bani europeni, în aparatură medicală la Spitalul Orăşenesc din Zimnicea


Despre Zimnicea se ştie, în primul rând, că este cel mai sudic punct al ţării. Apoi, că este un oraş dunărean, situat la graniţa cu Bulgaria.

Cei mai în vârstă îşi amintesc că Zimnicea a fost una dintre cele mai afectate localităţi în urma cutremurului din 1977. Din megalomanie, după cataclism, Ceauşescu a construit blocuri întregi, care zac şi acum în paragină.

Oraşului nu i s-au dat şanse de dezvoltare, probabil şi din cauza aşezării geografice, dar şi a faptului că putea fi catalogat oricând o comună mai mare, cu o populaţie de 12-13.000 de locuitori, lipsit aproape în totalitate de infrastructură şi alte servicii comunitare.

Cu toate impedimentele, lucrurile au evoluat în Zimnicea. Modernizarea urbei se datorează în mare măsură primarului Petre Pârvu, aflat la al cincilea mandat. De la străzi asfaltate, apă curentă, canalizare, la o administraţie şi un management eficiente în toate instituţiile.

Marţi, 20 martie, a fost definitivat proiectul „Sănătatea ta contează! – Modernizarea spitalelor din Zimnicea şi Svishtov (Bulgaria)”. La eveniment au participat Petre Pârvu – primarul oraşului Zimnicea, Ghencho Bozhinov Genchev – primarul municipiului Svishtov, Dănuţ Cristescu – preşedintele C.J. Teleorman, Florinel Dumitrescu – prefect, şi alte nume importante din diferite domenii de activitate ale judeţului nostru.

Pe scurt, prin acest proiect, Spitalul Orăşenesc din Zimnicea a fost dotat cu aparatură medicală de ultimă generaţie, în valoare de peste o jumătate de milion de euro, bani proveniţi din fonduri europene. O adevărată bucurie pentru zimniceni şi locuitorii comunelor învecinate şi apropiate: după ani şi ani de zile, se vor deschide sala de naşteri, dar şi cele două blocuri operatorii, unde cei doi specialişti chirurgi îşi pot desfăşura activitatea la standarde europene.

Din declaraţiile doamnei director Geanina Cone, în spital sunt ocupate, zilnic, în jur de 90-100 de paturi. Numărul lor se va mări în următoarea perioadă, când, pe lângă ginecologie şi chirurgie, va funcţiona şi oftalmologia.

„Da, într-adevăr, sănătate înainte de toate e un truism însă omul trebuie să facă orice pentru menţinerea ei. Le rezolvăm pe toate, dacă avem sănătate, nu? Sunt foarte bucuros pentru că am putut duce la bun sfârşit acest proiect, cu ajutorul căruia spitalul din oraşul nostru a fost dotat cu aparatură medicală de ultima generaţie. Nu puteam rata o asemenea oportunitate. Trebuie să creăm condiţii angajaţilor şi să atragem medici specialişti. Vom construi în curtea Azilului un bloc cu douăzeci de apartamente pentru medicii care doresc să profeseze în spitalul nostru. Vreau să le creez tot confortul şi toate condiţiile. Cu siguranţă vom reuşi şi alte lucruri importante pentru Zimnicea. Oraşul trebuie să renască în fiecare zi” a ţinut să precizeze primarul Petre Pârvu.

 


Cristi Barbu, cavaler de Suhaia!


Cristi Barbu, fostul primar al comunei teleormănene, Suhaia, actualmente secretar general adjunct al PNL, la nivel naţional, dă dovadă în continuare de o nobleţe sufletească rar întâlnită.

Realizările lui ca primar au ţinut capul de afiş al jurnalelor locale şi naţionale, pentru că multe din lucrările de strictă necesitate şi în acelaşi timp urgente ale localităţii au fost făcute cu bani din propriul buzunar. Sume considerabile, de ordinul miliardelor de lei vechi. De aceea rămâne în continuare iubit de consăteni. Prezenţa lui Cristi în locurile natale este o imensă bucurie pentru ai lui. I-a ajutat permanent.

Astăzi, cu ocazia zilei de 1 Martie, Cristi Barbu a dăruit mărţişoare tuturor doamnelor şi domnişoarelor din sat. Acţiunea de cavaler o practică în fiecare primăvară, începând din anul 2008.

Emoţionantă postarea domniei sale de pe pagina de facebook: „Apără-ți și iubește-ți aproapele așa cum își apără vulturii cuibului! Pentru mine aproapele meu înseamnă Suhaia, locul unde am învățat că politețea și respectul îți deschid multe uși în viață, iar omul fără omenie este ca trupul fără suflet. Astăzi, 1 martie, am dorit să fiu aproape de cei care mi-au arătat calea cea dreaptă spre reușită. Va multumesc și mă bucur că v-am revăzut!
PS: Viaţa e frumoasă dacă îi dai voie să fie!”


Uite că îi iau apărarea Vioricăi Dăncilă şi o felicit!


Am promis că nu mai scriu CONCRET despre personaje politice. Nu ştiu dacă voi reuşi. De multe ori mă zgârie pe ficaţi, dar, deocamdată, am puterea să mă abţin. Să fim serioşi, NIMENI nu a făcut NIMIC din 1989 până acum pentru această ţară. Se ceartă precum chiorii între ei, îşi strigă câte în lună şi în stele. Un exemplu: Băsescu e cel mai vocal. Păi, câţi kilometri de autostradă a realizat el ca ministru al Transporturilor? A reuşit să construiască un metru din centura Bucureştiului, ca primar? Între noi fie vorba, a avut grijă să o cocoţeze pe inculta de fii-sa într-un fotoliu de europarlamentar şi voia cu orice preţ să o pună preşedintele României pe Udrea. Şi câţi proşti şi neaveniţi în guvernele de sub tutela lui şi în adminstraţia publică! Oare, uităm atât de repede?

Mă opresc aici. Alta e tema acestor rânduri. Se tot insinuează că Viorica Dăncilă şi-ar fi adoptat ilegal fiul, Victor, acum în vârstă de 29 de ani, în primele luni ale anului 1990. Nu am treabă cu PSD-ul sau cu actualul premier. Însă, cred eu că s-a ajuns prea departe. Mai rămâne să se scrie că Dăncilă punea o cană cu apă în plus la ciorba de perişoare, cu scopul să reducă din calorii şi astfel băiatul înfiat să fie expus la subnutriţie!

Fraţilor, am înnebunit cu toţii! Adopţia a fost una perfect legală, o dovedesc actele. Femeia asta, Viorica, pe atunci profesoară la liceu, a scăpat de la sărăcie şi incultură un copil abandonat de mama lui în spital. Ba a dorit să mai înfieze şi o fetiţă din aceeaşi familie cu opt copii. Nu vi se pare o faptă bună, minunată? Păi, criticaţi-o din punct de vedere politic, dar nu vă băgaţi în intimitatea familiei ei!

 


Vi-l mai amintiţi pe campionul Ştefan Biolan?


Foarte mulţi alexăndreni s-au mândrit cu Ştefan Biolan. În plan sportiv, era cunoscut la nivel naţional. În vârstă de 57 de ani, a fost de mai multe ori campion naţional şi dublu campion balcanic la tir, atât la individual, cât şi cu echipa. Pentru o perioadă s-a ocupat şi de antrenorat.

De optsprezece ani s-a stabilit împreună cu familia (doi copii şi doi nepoţi) în Spania. Aici îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei „multinaţionale”, la departamentul de informatică, firmă de top.

Deşi este împlinit pe plan profesional şi familial, Ştefan şi-a continuat şi activitatea sportivă. Şi-a achiziţionat echipamentul necesar, pistol şi alice pentru aer şi s-a înscris la clubul de tir, ALCORCON, cu acte de rezident.

Succesele nu au întârziat să apară la cel mai înalt nivel. Anul trecut a fost campion al Spaniei cu echipa şi a obţinut locul 1 la Cupa Spaniei, la individual!

Anul acesta, 2018, a fost cel mai prolific. Aproape la orice participare la un concurs a urcat pe podium, obţinând numeroase locuri unu!

Ştefan Biolan este respectat şi admirat de spanioli. Un tip sociabil şi educat, profesionist la locul de muncă şi campion la nivel naţional. Un exemplu de român. Ne face cinste mai ales nouă, cei din Alexandria.


Condamnă-l, mă, şi pe tac-tu!


Nu au spart Europa sau America, dar sunt eroii noştri mioritici. Campioni de divizia a doua. Luaţi puţin la purecat, trebuie să le recunoaştem, într-un fel sau altul, valoarea. Erudiţi, şcoliţi pe la şcoli, în străinătăţuri. Într-un cuvânt, intelectualii noştri.

Au dreptate în multe dintre afirmaţiile lor. Uneori părtinitori şi sigur urmăritori de interese. Ştiu şi ei să pupe funduri de oameni politici sau mâini de curve. Pentru ca şi burtica lor să macereze niscaiva caviar iar pupilele gustative să li se umfle cu stropi de şampanie franţuzească veritabilă.

Doamne, dar mulţi dintre ei sunt negrii în cerul gurii! Au o mândrie luciferică, te-ar mânca dacă i-ai contrazice cu ceva. Se cred fiinţe superioare, de pe altă planetă. Cei care nu-i adulează sunt pleavă. Pur şi simplu, pleavă!

Am teoria mea: mulţi români i-ar fi depăşit, dacă li s-ar fi creat mediul necesar.

Haideţi să vă mărturisesc ceva: intelectualii noştri au perfectă dreptate când condamnă comunismul şi pe cei care l-au „practicat”. Am urât comunismul. Dar mulţi dintre ei uită ceva: să-şi condamne şi părinţii! Vă miră afirmaţia mea? N-o să dau nume. De silă.

Ai condamnat oficial comunismul? Ai înfierat personaje? Foarte bine. Ai perfectă dreptate! Dar, spune, te rog, că şi tac-tu a fost comunism sadea. Că a fost mare activist de partid. Că a participat la colectivizare şi a adus osanale liderilor comunişti. Că i-a pupat în cur cu versuri libidinoase. Spune, mă, nu fi curvuştină!

Şi mai spune că, pe spinarea comunistului de tac-tu, tu ai avut cele mai bune condiţii să te dezvolţi intelectual. Că sugeai bomboane cubaneze şi beai pepsi, că mâncai salam fără soia din belşug şi fleici de porc, că locuiai în case somptuoase, că aveai toate uşile deschise şi făceai tot ce voiau muşchii tăi. Da, repet, datorită că tac-tu pupa partidul în…muie! În timp ce alţii făceau naveta să înveţe carte. În timp ce alţii se aşezau în faţa vitrinelor cu mezeluri şi mâncau pâine goală, închipuindu-şi că muşcă dintr-un calup de salam!

Da, aveţi perfectă dreptate, comunismul a fost un căcat. Din care taţii voştri s-au hrănit şi v-au hrănit.

Când daţi exemple de comunişti, nu uitaţi să spuneţi: „Şi tata a fost proletcultist, le aducea osanale javrelor de comunişti, dedicându-le versuri, de aceea eu nu am suferit ca alţi copii/tineri şi am avut toate condiţiile să învăţ carte. Recunoaşte: „M-am făcut de cacao, acum, în democraţie, zeificând o târfă şi o infractoare în faţa naţiunii, ca un bălos, pentru un post aranjat politic. Exact cum a făcut şi tata!”

Spune: „Am condamnat oficial comunismul, printr-un proces, dar să ştiţi că tata a fost coleg cu Ana Pauker. Şi el, la rândul lui, un comunist împuţit!”

Din 1998 încoace, ţara a fost condusă de oameni din eşaloanele inferioare ale partidului comunist. De fii de securişti. Afacerile, tot de ei făcute.

Din 1989 încoace, mulţi dintre intelectualii noştri provin din taţi servili partidului comunist. Repet, erudiţi. Oameni cu carte. Dar nişte caractere infecte.

 


Sex şi moaşte


S-au scurs cisterne întregi de cerneală pe paginile jurnalelor şi s-a comentat mai mult decât la balamuc despre referendumul privind schimbarea Constituţiei, referitor la articolul privind căsătoria, dacă să rămână „între soţi” sau între „un bărbat şi o femeie.”

Toţi şi-au dat cu presupusul. Ziarişti, analişti, politicieni, profesionişti sau oameni simpli au adus argumente pro sau contra. Mai mult, s-au făcut „n” scenarii pe marginea acestei consultări directe a cetăţenilor. Că întrebarea a fost una tip „capcană”, că un partid sau lider de partid a dorit să-şi tragă spuza pe turta lui, că au fost „înţelegeri” cu mai marii Europei ca referendumul să nu treacă, că nu ştiu de cine a fost organizat, că nu ar fi trebuit ca bisericile (confesiunile creştine) să se implice etc.

Pentru o minte lucidă, problema ar fi trebuit să fie una extrem de simplă. Nu conta că referendumul a fost sau nu organizat cu un anumit scop. Nu conta că cineva ar fi avut sau nu de câştigat de pe urma lui. Se ajunsese la un final: dacă poporul doreşte să se schimbe, în Constituţie, sintagma „între soţi” cu „între un bărbat şi o femeie”, privind căsătoria. În situaţia aceasta, noi aveam de ales.

După părerea mea, ar fi trebuit să ieşim la vot. De ce? Veţi vedea foarte curând. S-a lăsat loc de interpretare, iar colectivitatea LGBT (lesbianăgaybisexualătranssexuală și intersexuală) va acţiona pentru a-şi câştiga aşa-zisele „drepuri”.

Mi-am spus punctul de vedere în privinţa homosexualităţii: anormalitate, păcat, degradare umană şi biologică. Ca totul să se desfăşoare normal, firesc, aş da un singur exemplu: nu are cum să funcţioneze un bec, un aparat electric dacă legi fază cu fază şi nul cu nul!

În fine, altul este subiectul acestui scurt editorial. De ce n-au ieşit (şi au bocicotat) creştinii, mă refer în general la ortodocşi, pentru că ei sunt majoritari, la vot? Dintr-un motiv lesne de înţeles. Învăţătura primită în biserici se bazează pe dogme fără noimă, fără corespondent biblic. Da, învăţături de Evul Mediu. Cu practici aberante, considerate sfinte. Credincioşii nu au citit în viaţa lor Biblia. Dacă o studiau, ieşeau masiv la vot.

Să presupunem că BOR ar iniţia o excursie, gratuit, la Moaştele Sfintei Parascheva. Ştiţi câţi s-ar înscrie? Peste cinci milioane de enoriaşi! Şi toţi ar pupa oasele moarte, crezând că gestul lor este unul sfânt şi aducător de…noroc!

Cam ăştia suntem. Inculţi, ignoranţi, săraci, cu pantalonii rupţi în fund şi fără minte. Uşor de manipulat. Invidioşi, mincinoşi şi furăcioşi. Nu toţi, dar, în majoritate, da!

Aştept ca peste câţiva ani, nea Gheorghe, din Părătund, să-şi primească ginerele băiatului său pe bătătură şi să le dea binecuvântarea. Să le pregătească şi camera de la drum pentru procrearea unui…nepot înfiat de la o prostituată!

 


-Interviuri apolitice cu oameni politici- Adrian Gâdea: „Mi se pare absurd ca cineva, care are pete cât o haită de dalmaţieni, să arunce cu pietre!”


În vârstă de 42 de ani, Adrian Ionuţ Gâdea ocupă actualmente funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene. În decembrie 2016, a fost ales deputat în Parlamentul României. În perioada 2013-2017 a condus Consiliul Judeţean Teleorman din funcţia de preşedinte.

Adi, aşa cum îi spun prietenii şi apropiaţii, se deosebeşte de mulţi care ocupă funcţii publice, prin comportamentul relaţional uman.

 

Elisei Virgil: Îţi relatez, pe scurt, o mică povestioară. În urmă cu ceva ani, am fost la o întrunire cu primarii teleormăneni din opoziţie. Am rămas uimit când toţi, absolut toţi au avut numai cuvinte de apreciere despre tine ca om, dar şi ca preşedinte de consiliu judeţean.

Adrian Gâdea: Mă bucur să aud asta. Eu am un termen pe care-l folosesc des: „normalitate”. Eşti ales sau numit într-o funcţie, fă-ţi treaba cu conştiinciozitate, cu dăruire şi devotament! Şi respectă oamenii, iar pe cei care îţi sunt subordonaţi ca funcţie, consideră-i colegii tăi şi comportă-te ca atare. Totdeauna am încercat şi de cele mai multe ori am reuşit să găsesc soluţia la problema care mi s-a pus pe masă. Niciodată nu am avut preconcepţia să nu ajut un primar care nu este membru al partidului din care fac parte.

Elisei Virgil: Unii spun că eşti prea modest, că nu ţii la „etichetă”…

Adrian Gâdea: Te referi la… pronumele de politeţe?! Nu mă interesează prin ce formule de politeţe mi se adresează cineva. Nu am ţinut cont de lucrul acesta niciodată. Aş dori să primesc acelaşi respect pe care-l ofer. Dacă se poate. Uneori anumite norme impun un limbaj oficial. Alteori, sunt discuţii libere, deschise. Suntem oameni, egali în faţa lui Dumnezeu şi în faţa legii. Caracterul e primordial, nu funcţia pe care o deţii.

Nu sunt un tip conflictual, din contră. Conştientizez că cea mai bună formulă de înţelegere între oameni este ca ambele părţi să ia loc la masă, să-şi expună gândirea, doleanţa şi, prin inteligenţă şi înţelepciune, prin eforturi şi voinţă maximă să se ajungă la un rezultat care să mulţumească ambele tabere.

Elisei Virgil: Care este cea mai mare realizare a ta de când ocupi o funcţie publică?

Adrian Gâdea: Hai să-ţi dezvălui un mic secret! Nu am făcut o ierarhizare şi nici nu am de gând. Orice proiect realizat, indiferent că a însumat 3000 de euro sau multe, foarte multe milioane de euro, atâta timp cât oamenii au beneficiat de pe urma lui, mie mi-a adus aceeaşi satisfacţie. Aş vrea să se înţeleagă clar un aspect: sunt numit într-o funcţie extrem de importantă, care cere toată responsabilitatea. Nu e de joacă. Şi nici de interpretare. Nu ai voie să greşeşti şi nu e loc de scuze. E vorba de dezvoltarea ţării tale. Ce discută alţii, e treaba lor. Prea mulţi, în necunoştinţă de cauză. După ureche sau după valurile care se creează artificial. Eu ştiu atât: fac tot ce depinde de mine, de prerogativele funcţiei ca să am conştiinţa împăcată.

Elisei Virgil: Ce ţi se pare absurd?!

Adrian Gâdea: Am înţeles că realizezi un gen de interviuri cu oameni politici, dar fără politică! Sincer, aş fi vrut să abordăm puţin şi această latură. Îţi respect propunerea. Aş dori să amintesc, totuşi, că fiecare ar trebui să se uite în ograda proprie şi să-şi amintească de „realizările” din timpul guvernării lor. Aş continua cu exemple concludente, dar, repet, îţi respect propunerea.

Ca să-ţi răspund concret la întrebare, mi se pare absurd ca cineva, care are pete cât o haită de dalmaţieni, să arunce cu pietre!

Elisei Virgil: Adi, ce ţi-ai dori în mod special?

Adrian Gâdea: În afară de ce şi-ar dori tot omul, sănătate, împlinire sufletească, împlinire pe plan profesional, mi-aş dori o mai mare putere de înţelegere între semeni, bazată pe analize obiective, nu pe diverse forme de interes. O armonie.

Elisei Virgil: Îţi doresc ce îţi doreşti!

Adrian Gâdea: Mulţumesc frumos! La fel şi ţie!


Homosexualitatea – o cacofonie a gândirii Eu nu votez ca curiştii să aibă un certificat de căsătorie! E clar?


Referendumul din 6 şi 7 octombrie naşte controverse atât în spaţiul real al societăţii româneşti, cât şi în cel virtual.

Pe 29 septembrie, am postat următorul textuleţ pe pagina mea de facebook:

Consider homosexualitatea păcatul împotriva Creațiunii. Nu mă interesează dacă Referendumul este politizat sau nu. Voi merge și voi vota DA. Pentru normalitate. Eu nu votez împotriva lui Dumnezeu.”

O opinie. Nu am jignit pe nimeni. Am dreptul la liberă exprimare. Atât în comentarii, cât şi pe chat, câţiva mi-au sărit la gât! Cu fel şi fel de aberaţii, deviind prăpăstios de la subiect. M-au făcut homofob, nazist, incult, necivilizat. Doar că mi-am exprimat o părere!

Cineva a insinuat că trăiesc după principiile Bibliei, ca-n Evul Mediu şi încă nu m-am trezit la civilizaţie! Un fel de retrograd!

Îmi vine să râd! Câteva cuvinte despre Biblie: lingviştii, sociologii, psihologii, arheologii, juriştii, teologii şi alţi mari şi recunoscuţi specialişti în diverse domenii o consideră cartea nr. 1 din toate punctele de vedere. Inclusiv ateii! Păi, oameni buni, „Cântarea Cântărilor” este considerată capodopera literaturii universale. Nu operele lui Shakespeare sau ale lui Dostoievski, ci scrierea lui Solomon! Păi, „Proverbele lui Solomon” întrec toate filosofiile lumii! Păi, profeţiile din cartea lui „Daniel” şi din „Apocalipsa” sunt un complex de matematică, istorie şi futurologie! De-alde Nostradamus sunt insignifianţi cu aceste adevăruri despre viitor. Biblia, cartea completă şi complexă, nu se demodează niciodată. E vie până se va sfârşi această planetă!

Aş putea da o sumedenie de explicaţii, aducând argumente solid ştiinţifice şi de altă natură de ce este obligatoriu ca un bărbat să se căsătorească cu o femeie, şi nu un bărbat cu un bărbat sau o femeie cu o femeie. De la ADN, la o stare psihică normală. Aş putea vorbi despre factorii care influenţează homosexualitatea, deviaţiuni genetice, cum ar trebui tratate. Nu o voi face, profesioniştii au explicat clar.

Aş dori să amintesc, pe scurt, ceea ce am tot scris şi comentat pe această temă. Chiar dacă vă plictisesc. Căsătoria este instituită cu un scop: perpetuarea rasei umane. De-aia există bărbat şi femeie. Corpul ăsta omenesc are organe cu funcţionalităţi precise. Cum să se iubească doi bărbaţi? Are vreunul dintre ei păsărică? Curentul electric poate pune un aparat în funcţiune dacă folosim două faze sau două nuluri??? Adică, scuzaţi-mă, anusul este făcut pentru eliminarea fecalelor, nu să bage un bărbat sula în anusul altui bărbat. Nu să-i sugă penisul un bărbat altui bărbat. Asta e iubire??? Ce scârboşenie! Ce deavolenie!

Dacă Universul ăsta s-ar ghida după principiile homosexualităţii, totul s-ar duce de râpă, totul ar muri. E o anomalie. Ne trebuie normalitatea. E simplu, simplu, simplu.

Homosexualii ar trebui să se trateze, inclusiv psihiatric. Ce ziceţi dacă am deveni cu toţii homosexuali? Unde s-ar ajunge? Dar dacă am deveni cu toţii familişti adevăraţi, cu soţ, soţie?

În concluzie, homosexualii pot face ce vor ei, însă nu e normal şi nici legal să aibă dreptul să se căsătorească între ei, să-şi întemeieze familii. Aşa şi zoofilii sunt o minoritate. Mâine, poimâine îşi cer şi ei „drepturile”.

Mulţi dintre români spun că referendumul este politizat. Nu mă interesează! Pe acelaşi subiect, 14 ţări europene şi-au chemat cetăţenii la vot. Şi la ei a fost politizat?

Merg pe 6 sau 7 octombrie să votez. Vreau ca în Constituţia României să existe un articol prin care să se stipuleze că o familie este formată dintr-un bărbat şi o femeie. Punct.


„Lacătul” lui Tudor Şerbănescu şi-a găsit cheiţa la expoziţia din Moscova!


După ce a locuit o perioadă bună de timp la Madrid şi a expus în importante galerii de artă din întreaga Spanie, artistul plastic teleormănean, Tudor Şerbănescu, a continuat să expună la New York, Stockholm, Paris, Roma, Porto, Beringen (Belgia), Ruse, Stara Zagora şi în ţară.

În perioada 15-20 septembrie, Tudor şi-a încununat cariera cu o expoziţie de excepţie la Moscova.

Elisei Virgil: E greu să ajungi la Moscova… Cum s-a întâmplat?

Tudor Şerbănescu: Moscova este o metropolă importantă nu numai a Europei, ci şi a lumii şi orice artist şi-ar dori să expună acolo. Sunt cunoscute marile muzee, galeriile de artă. Ruşii sunt unii dintre cei mai importanţi artişti ai planetei. Într-adevăr, este greu să pătrunzi şi să expui într-o galerie importantă a capitalei Rusiei, pentru că există o competiţie, o concurenţă destul de dură. Am avut şansa să întâlnesc nişte artişti ruşi, care mi-au apreciat lucrările şi mi-au propus să deschid o expoziţie la Moscova. Şi astfel, am ajuns la Galeria „ Alexandr Riabicev”.

Elisei Virgil: Până să intrăm în subiect, ce te-a impresionat în mod deosebit la Moscova?

Tudor Şerbănescu: Partea istorică. În special, renumitele şi celebrele biserici moscovite, Piaţa Roşie, Galeriile Tretiacov, Balşoi Teatr, clădirile monumentale, metroul şi ansamblurile de locuinţe moderne, Oraşul Financiar de Sticlă. Totul foarte curat şi foarte îngrijit. Şi nu în ultimul rând, enigmaticul suflet slav.

Elisei Virgil: Cum s-a desfăşurat expoziţia?

Tudor Şerbănescu: Expoziţia se desfăşoară pe parcursul a zece zile. La vernisaj au participat critici de artă, cadre universitare de profil, colegi pictori, scriitori şi un public numeros, care m-a impresionat prin cunoştinţele lor despre artă.

În afara criticilor de artă, o impresie deosebită mi-a lăsat Părintele Aleksandr, un preot-pictor, care, în alocuţiunea sa, a vorbit la superlativ despre români şi credinţa lor, despre mănăstirile din nordul Moldovei, despre oamenii pe care i-a întâlnit în România.

Curatorul expoziţiei a fost pictorul Aleksandr Belugin.

Cuvinte de apreciere a avut şi Greeneyes Sofia, responsabila galeriei de artă „ Alexandr Riabicev”.

Elisei Virgil: Ai întâlnit un personaj aparte?!

Tudor Şerbănescu: Da. Mai multe. În evidenţă a ieşit un armean, profesor doctor universitar de arte plastice. A fost profund impresionat de lucrarea mea, intitulată „Lacătul”. A creat în jurul ei o întreagă filozofie, cu corespondenţe în diverse domenii ale artei, literaturii, a vieţii reale şi spirituale. Mulţi au dorit să achiziţioneze tabloul, dar, din păcate, era deja vândut unui italian!

Elisei Virgil: În afara expoziţiei de pictură, ai mai avut şi un alt eveniment…

Tudor Şerbănescu: Da. Este vorba despre încheierea proiectului internaţional „Poesia Grafica”. Proiectul a fost iniţiat în urmă cu trei ani, la Madrid, a călătorit prin mai multe ţări din America Latină, prin România şi s-a definitivat la Moscova. Este vorba despre îmbinarea poeziei cu grafica, o simbioză între cuvânt şi linie grafică, materializate într-un volum. La proiect au participat cincisprezece poeţi din unsprezece ţări (Australia, România, Spania, Serbia, Costa Rica, Brazilia, Chile, Columbia, Argentina, Peru şi Nicaragua). Despre proiect au apărut zeci de articole în presa internaţională şi video-clipuri, inclusiv în ţări care nu au fost prezente în proiect.

Organizatoarea prezentării de la Moscova a fost poeta Alba Azucena Toress, din Nicaragua, care locuieşte aici.

Expoziţia şi prezentarea proiectului au fost organizate în sala de festivităţi a Ambasadei Nicaragua la Moscova, în faţa unui numeros public.

O surpriză plăcută a fost ambasadorul Columbiei, prezent la eveniment, care, într-o discuţie particulară, mi-a vorbit despre România, despre Alexandru Ioan Cuza, despre Centenar şi despre marii oameni de cultură români, care au contribuit la patrimoniul culturii universale. Impresionat de vastele-i cunoştinţe, l-am întrebat de unde afinitatea cu ţara noastră. Excelenţa Sa mi-a zâmbit şi mi-a declarat că iubeşte România!

Elisei Virgil: Proiecte de viitor?

Tudor Şerbănescu: Intenţionez să dezvolt un alt proiect internaţional, de data asta între grafică şi poezie, un pic diferit de cel care s-a încheiat. Pe linia picturii, participări la expoziţii internaţionale iar anul viitor organizarea ediţiei a doua a Taberei Internaţionale de Pictură de la Nenciuleşti, satul meu natal. Şi, bineînţeles, definitivarea unor lucrări începute, care mi-au fost comandate înainte cu ceva timp de a merge la Moscova.

Elisei Virgil: Succes, Tudor!

Tudor Şerbănescu: Mulţumesc frumos!