Minune sau pură întâmplare? De şase ani, într-o crăpătură de beton apare un fir de floare sau de legume care se dezvoltă normal, fără să fie plantate de cineva!

O familie din localitatea Plosca (Teleorman) încă nu a desluşit tainele unui fenomen care se perpetuează de şase ani în propria-i gospodărie.

Despre ce este vorba? În urmă cu exact şase ani, la începutul verii, capul familiei a observat că dintr-o crăpătură minusculă a betonului turnat pe lângă fântână a răsărit un fir de petunie. Omul şi-a zis că vântul a adus vreo sămânţă care s-a cuibărit şi a crescut acolo, în condiţii vitrege.

Al doilea an, s-a pomenit cu un fir de regina-nopţii. Al treilea, cu un fir de ochiul-boului. În al patrulea an, cu un fir de vânătă. În al cincilea an, cu un ardei gras. Ca acum, să-i crească un fir de roşie mare şi sănătos. Florile au înflorit iar legumele au dat roade.

Culmea este că în grădină niciodată nu a avut plantat petunii sau ochiul-boului şi că în fisura din beton, de şase ani a crescut doar un singur fir, nu mai multe.

Familia respectivă nu s-a gândit la vreo minune, considerând că fenomenul sigur are o explicaţie obiectivă, dar nu-şi va bătea capul să afle.